shadow

Zidul

Într-un deşert stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi pustnici era convins că ajunsese la desăvârşire.

Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să vorbească cu puţinii pelerini ce veneau acolo, adăpostindu-i şi hrănindu-i pe aceia care se rătăceau pe acolo sau pe cei care doreau să se ascundă.

Păstrează-ţi puterea personală!

“Un cunoscut profesor din U.S.A,  si-a inceput seminarul in fata a 200 de studenti fluturand o bancnota de 20 de dolari.

– Cine doreste aceasta bancnota? intreba profesorul, iar sala se umplu de maini ridicate.

Apoi profesorul ia bancnota si o mototoleste apoi adreseaza aceeiasi intrebare:

– Cine doreste aceasta bancnota?

Să rişti …

Două seminţe stăteau una lângă alta în pământul fertil de primăvară.

Prima sămânţă spuse: “Vreau să cresc! Vreau să-mi trimit rădăcinile cât mai adânc în pământ, şi să-mi înfig spre lumină mugurii prin scoarţa pământului…Vreau să-mi desfac bobocii mei gingaşi ca un semn că primăvara a venit… Vreau să simt căldura soarelui pe faţă şi binecuvântarea stropilor de rouă dimineaţa pe petalele mele!“

Povestea celor trei porţi

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.
– Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul.