Terapie de cuplu şi familie

Psihoterapia sistemică de familie și cuplu a început să se dezvolte, în Statele Unite ale Americii, în anii ’ 50. Este un tip de psihoterapie care folosește ca metodă de lucru metafora sistemului care spune că oamenii se află în relație de interdependență unii față de alții, formând subsisteme și suprasisteme care respectă legile sistemului.

Acesta însemnă că psihoterapeutul specializat in aceasta abordare va căuta să explice cum apar și cum se mențin problemele clienților și vor construi strategiile de intervenție focalizându-se pe relațiile în care sunt prinși indivizii (perspectiva sistemică) nu numai pe ceea ce  simte sau gîndește individul (intrapsihic).  Astfel, pentru o persoană care acuză o stare de frică nedefinită, inexplicabilă (anxietate), un psihoterapeut sistemic nu este interesat numai de ceea ce simte, ce ganduri are persoana care manifestă problema ci este interesat și de relațiile in care este prinsă acea persoană și legătura dintre probleme (starea de anxietate) și aceste relații.

Experiența arată că schimbarea relațiilor au efect asupra indivizilor. În cazul persoanei din exemplu nostru, care manifestă teama nedefinită,  schimbarea relațiilor cu persoanele semnificative (de obicei familia) are efecte asupra stării interioare a individului putând duce la dispariția starilor problematice. Pe baza acestor ipoteze un psihoterapeut sistemic va fi interesat să acționeze pentru schimbarea relațiilor, invitând in terapie persoane semnificative pentru ”pacientul identificat”, pentru cel care manifestă problemele. În cazul in care nu se reușeșete aducerea in terapie a persoanelor semnificative se poate lucra sistemic cu un singur individ (cel care poarta simptomul), ajutândul să își schimbe percepția asupra relațiilor. O schimbare semnificativă la nivelul unui individ poate influiența schimbarea în întreg sistemul.

Psihoterapia sistemică de familie și cuplu este o umbrelă generală pentru mai multe curente de psihoterapie care au la bază metafora sistemică (se focalizează pe relații): terapia structuralistă, strategică, transgenerațională, experențială de familie, cognitiv-comportamentală sistemică, eriksoniană de familie, narativă, focalizată pe soluție, colaborativă, dialogică etc.